Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte este primul basm publicat de Ispirescu (1862), care încearcă să rămână fidel basmului popular (urmând sfatul prietenilor Haşdeu şi Odobescu) însă adăugându-şi amprenta personală prin evocarea peisajelor şi arhitecturilor ori atrivbuirea de stări de spirit personajelos sale. Deznodământul basmului este neobişnuit în literatura pentru copii, căci eroul renunţă la monotonia conferită de abandonarea timpului real şi suspendarea în fabulos (tinereţea veşnică) fiindcă simte chemarea amintirilor din trecut, dorul de părinţi şi de locurile natale. Memoria este, în acest caz, o facultate magică. Tinereţe fără bătrâneţe conţine elemente de: miraculos (existenţa raiului pământesc unde fericirea etse absolută); fabulos (calul înaripat care nu doar vorbeşte, ci îşi asumă rolul principal în faptele eroice); fantastic (meleaguri pline de oase şi cenuşă lăsate de furia surorilor învrăjbite, ambele zoomorfe: Gheonoaia şi Scorpia) şi magic (Făt Frumos poate să redreseze corpurile vătămate în luptă, are deci puteri tămăduitoare).