Portada del podcast

Spandugino Podcasts

  • Reziliență prin cultură. Constantin Eretescu - O poveste de viață

    18 MAY. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce au însemnat pentru Constantin Eretescu anii copilăriei petrecute în Basarabia? Dacă ar fi să se întoarcă în trecut, ce perioadă ar alege? Cum a fost drumul lui și al familiei sale spre România, în 1943, în timpul războiului? Ce anume a luat cu sine din Basarabia, în momentul plecării? Care au fost, ulterior, principalele momente de cotitură ale vieții sale? Cum a resimțit acele vremuri în care se schimbau succesiv granițe și regimuri politice? A avut vreodată impresia că istoria vine peste sine, bulversându-i existența? În ce fel se apăra de răul acelei istorii, de duhul nefast al epocii? În momentele dificile, care artă îi este de cel mai mare ajutor, funcționând ca o punte între cele două lumi? Pe firul unei admirabile povești de viață, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă evocare a unor experiențe personale cu totul deosebite, care au dat măsura umanului în vremuri sumbre, dar și a unor spații emblematice adânc înscrise în memoria afectivă, ce cartografiază deopotrivă o lume exterioară, plină de amintiri, și o patrie spirituală.
    58m 49s
  • Reziliență prin cultură. Sanda Golopenția – De la bulevardele vieții la transatlantic

    11 MAY. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este cea mai veche amintire păstrată de Sanda Golopenția în memoria afectivă? Cum au fost anii copilăriei sale, petrecuți într-o casă plină de cărți? De ce 𝘈𝘭𝘪𝘤𝘦 î𝘯 Ț𝘢𝘳𝘢 𝘔𝘪𝘯𝘶𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳 a rămas pentru sine, chiar și acum, o carte atât de vie și de prețioasă? S-ar putea spune că prima călătorie la Bozovici a fost prevestitoare pentru destinul său profesional, ca un fel de intrare în lumea satului pe care avea să o aprofundeze în chip magistral peste decenii? Cum a fost posibil ca în România acelor ani teribili, puternic marcați de instalarea comunismului, să resimtă perioada facultății ca pe un adevărat paradis? În tot Răul acela imens, cum mai era cu putință Binele? A simțit oare aripa protectoare a tatălui său mult timp după ce acesta nu mai era în viață? Pe firul unor întrebări atent nuanțate, emoționantul dialog dintre Sanda Golopenția, 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘴𝘰𝘳 𝘦𝘮𝘦𝘳𝘪𝘵𝘢 la Universitatea Brown, unul dintre cei mai valoroși specialiști în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o caldă evocare a unor momente semnificative, de la primii ani ai vieții, aureolați de vocea mamei, care se modela subtil în ritmul basmelor copilăriei, sau de fermecătoarele excursii în jurul Bucureștiului în compania tatălui, până la perioada deplinei afirmări intelectuale, ghidate de o serie de oameni extraordinari, adevărați maeștri, dar și simbolice ziduri de apărare în jurul cărora s-au construit deopotrivă speranța și pasiunea pentru cărți și cercetare aprofundată.
    1h 8m 33s
  • Reziliență prin cultură. Justiția Memoriei | Ioan T. Morar - Umorul în vremea lui Ceaușescu

    4 MAY. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În anii dictaturii comuniste, rezistența prin umor a fost, oare, o formă mai puternică decât rezistența prin cultură? Când devine umorul un tip aparte de disidență? De ce s-a râs atât de mult în comunism și, mai ales, de cine? Din ce motiv trebuiau despărțite umorul neoficial și cel oficial? Pentru cine era de fapt periculos umorul 𝘶𝘯𝘥𝘦𝘳𝘨𝘳𝘰𝘶𝘯𝘥? Cum a devenit Ioan T. Morar dependent de 𝘧𝘢𝘬𝘦 𝘯𝘦𝘸𝘴, atât în domeniul poeziei, cât și în cel al publicisticii? De când datează primele sale încercări de a imita nu doar vocea, ci și felul de a gândi al lui Ceaușescu? Cum se simțeau pe atunci mecanismele cenzurii? Când se râde mai bine: în democrație sau în dictatură? Ce s-a întâmplat totuși, în mod fundamental, cu umorul nostru după 1989? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Ioan T. Morar, scriitor, jurnalist și diplomat și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tonică și savuroasă evocare a unor vremuri în care, în mod paradoxal, râsul și umorul, mizând pe anumite teme unificatoare, generau o stare de solidaritate, precum și sentimentul eliberării interioare, ca modalități de reacție la un sistem opresiv.
    55m 5s
  • Reziliență prin cultură. Costică Brădățan - ELOGIU EȘECULUI. Patru pilde de umilitate

    27 ABR. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că asistăm astăzi la un anumit reviriment al filozofiei? În ce măsură pandemia provocată de coronavirus s-a dovedit a fi un accelerator pentru anumite forme de discurs filozofic? Cum se poate ajunge la o hermeneutică filozofică a temei eșecului? Care sunt cele patru tipuri de eșec cartografiate de profesorul Costică Brădățan în recentul său volum, 𝘌𝘭𝘰𝘨𝘪𝘶 𝘦ș𝘦𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪, și ce lecții importante se desprind din acestea? Sunt oare aceste patru pilde și un fel de cercuri ale purificării? Am putea considera, în termenii acceptării realității, că eșecul este inevitabil? De ce ne este totuși atât de greu să vorbim despre el? În jurul unor întrebări revelatoare, inspirate de apariția cărții-eveniment 𝘌𝘭𝘰𝘨𝘪𝘶 𝘦ș𝘦𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪. 𝘗𝘢𝘵𝘳𝘶 𝘱𝘪𝘭𝘥𝘦 𝘥𝘦 𝘶𝘮𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦, a cărei ediție în limba engleză s-a bucurat de o elogioasă receptare în presa internațională de specialitate, dialogul dintre Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, filozof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o pasionantă incursiune în arhitectura ideatică a eșecului, deosebit de incitantă și de sensibilă, reliefând felul cum în momentele de criză se dezvăluie însăși nevoia omului de sens și de narațiune, pe firul căreia să-și poată spune propria poveste existențială.
    1h 5m 33s
  • Reziliență prin cultură. Ion Pop - ORE FRANCEZE I (1973‒1977) | ORE FRANCEZE II (1981‒2001)

    20 ABR. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că prima călătorie la Paris a profesorului Ion Pop a coincis cu momentul întemeierii Franței sale lăuntrice? Reprezenta, oare, acea lume interioară un fel de baricadă sau o formă de evadare prin cultură? Cât de departe putea ajunge totuși această evadare și ce anume nu mai putea ea să oculteze din epoca respectivă? Era foarte diferită acea Franță lăuntrică de ceea ce a descoperit acolo în mod concret? După ce fel de hărți reale sau imaginare s-a orientat în primii ani, pentru a putea pătrunde și mai adânc în lumea aceea? Cum aveau loc, din punct de vedere tehnic, convorbirile sale cu personalități emblematice din Parisul și Geneva acelor ani? Pe firul unor întrebări inspirate de primul volum al seriei de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦, dialogul dintre Ion Pop, scriitor, academician, critic și istoric literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tandră și entuziastă evocare a unui spațiu cultural care a reprezentat, între anii 1973 și 1977, o adevărată oază de libertate interioară, dezvăluind o lume a ideilor vii și fremătătoare, de o mare frumusețe intelectuală și umană, îndeosebi prin întâlnirea cu iluștri reprezentanți ai culturii franceze.
    50m 28s
  • Reziliență prin cultură. Monica Pillat - O candelă în noapte

    6 ABR. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este cea mai frumoasă candelă pe care poeta Monica Pillat a văzut-o vreodată? O candelă ce arde în noapte poate fi considerată un semn al puterii sau mai degrabă al fragilității interioare? Oare de ce rătăcim uneori atât de mult în viața noastră? În ce momente nu suntem singuri, indiferent de încercările prin care trecem? Ce ar putea să ni se întâmple atunci când uităm că suntem vegheați? Este oare firesc să ne temem de necunoscut? Cum se poate vedea, de fapt, o candelă care arde în nevăzut? Ce anume este ulei – combustie – și ce e flacără sau lumină în cele două candele simbolice, poezia și rugăciunea? Care dintre acestea e mai puternică? Pe firul unor întrebări revelatoare prilejuite de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘤𝘢𝘯𝘥𝘦𝘭ă î𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, dezvăluie energia transfiguratoare a cuvântului poetic și forța benefică a rugăciunii, menite să netezească drumul omului spre propria-i ființă lăuntrică, îmblânzind totodată necunoscutul ce-l înconjoară, în al cărui miez licărește, nestinsă, lumina speranței.
    37m 26s
  • Reziliența prin cultură. Justiția Memoriei - Germina Nagâț | Când să nu-i credem pe securiști?

    30 MAR. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De către cine au fost întocmite dosarele de la Securitate? Ce putem găsi parcurgând filele lor? Dar ce anume 𝘯𝘶 vom găsi niciodată acolo? Cui aparțin astăzi aceste dosare? Dintre toate țările fostului lagăr comunist, unde s-a făcut, după 1989, cel mai bun management al dosarelor de acest tip? Care sunt cei mai odioși turnători, din punctul de vedere al categoriilor profesionale din care aceștia fac parte? S-ar putea afirma că în spațiul public românesc există o asimetrie între blamul public față de turnător și cel față de ofițerul de la Securitate? Cât de gravă este neatenția – oarecum dirijată – a autorilor de manuale școlare (pentru disciplina Istorie) care omit sau denaturează terminologic evenimentele din perioada comunismului și din timpul Revoluției? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Germina Nagâț, cercetător științific și membru al Colegiului CNSAS, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o remarcabilă analiză a contextelor care au dus la întocmirea dosarelor de urmărire informativă – o adevărată cronică involuntară pe care securiștii au făcut-o comunismului –, dar și a rolului CNSAS în efortul de a susține circulația informațiilor valoroase din propria arhivă înspre beneficiarii direcți ai acestora.
    1h 14m 42s
  • Reziliența prin cultură. Armand Goșu – DOI ANI DE RĂZBOI. INVAZIA RUSIEI ÎN UCRAINA

    16 MAR. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum se explică faptul că, înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, nu era unanim acceptată ideea că situația – tensionată încă din anul 2014 – avea să degenereze într-un adevărat război? Am putea spune că au existat mai multe niveluri de conștientizare a acestui conflict armat? Ce se vede mai bine în exterior, inclusiv în spațiul românesc: războiul așa cum este el sau bruiajul lui, adică narațiunile de acoperire a acestuia? O asemenea formă de război hibrid este ceva cu totul nou în evoluția confruntărilor militare? Se duce, oare, o luptă între vechea ordine și pulsiunile unei noi ordini mondiale? În ce fel este afectată societatea românească de ceea ce se întâmplă acolo? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o reflecție densă și lucidă asupra evenimentelor declanșate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, reliefând importanța cunoașterii adevărului despre acest război și a implicațiilor sale profund umane, dincolo de percepția mediatică și distorsiunile propagandistice prilejuite de extinderea lui hibridă prin intermediul rețelelor de comunicare. Conferința susținută de Armand Goșu poate fi urmărită aici: https://youtu.be/fW0lusd8luU
    51m 18s
  • Reziliență prin cultură. Justiția Memoriei. Cristian Preda | Patru Românii democrate

    2 MAR. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care sunt mecanismele constituționale ce alcătuiesc profilul principal al democrației liberale? Cum s-ar putea explica faptul că aceasta este atât de fragilă în zilele noastre? Cât de importantă e ideea reprezentativă în configurarea formei politice democratice? Ce este democrația iliberală? Cum s-a ajuns aici și de ce revine această formă în zilele noastre? Am putea spune că există un 𝘡𝘦𝘪𝘵𝘨𝘦𝘪𝘴𝘵, un fel de duh al timpului care privilegiază anumite modele, în defavoarea altora? De ce anume „democrația originală” din România, de la începutul anilor ’90, e considerată tot o formă de democrație iliberală? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Cristian Preda, profesor universitar și specialist în științe sociale și politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o analiză lucidă și edificatoare asupra evoluției diferitelor forme democratice în relație cu statul de drept, reliefând ingredientele esențiale ale democrației liberale, dar și derivele celei iliberale, care pot antrena periculoase limitări ale unor libertăți și drepturi fundamentale ale omului.
    49m 4s
  • Reziliență prin cultură. Sever Voinescu | Adrien Candiard - Cât a mai rămas din noapte ?

    24 FEB. 2024 · Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce a ales Adrien Candiard să scrie despre speranță în remarcabila sa carte intitulată 𝘊â𝘵 𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘳ă𝘮𝘢𝘴 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦? Ce semnifică „noaptea” și când ar trebui să ne punem și noi întrebarea profetului Isaia? Negarea actualei crize a lumii contemporane ar putea prelungi, de fapt, „noaptea” despre care vorbește teologul Adrien Candiard? De ce este atât de dificil, uneori, să vorbim despre tema speranței, îndeosebi despre cea a speranței creștine? Prin ce se deosebește aceasta de optimism și care ar fi relația sa cu celelalte virtuți teologale? Pornind de la țesutul ideatic al cărții lui Adrien Candiard, publicate în colecția de spiritualitate creștină „Interior intimo meo”, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o pasionantă incursiune în straturile de adâncime ale noțiunii de speranță, reliefând modul în care aceasta se conjugă cu iubirea, credința și curajul ce însoțesc omul contemporan în lunga lui călătorie prin „noaptea” adâncă și îl ajută să înfrunte visul înșelător care obturează adevărata realitate. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 7:05 „El face de la bun început o afirmație cu care sunt de acord, și anume că vorbim greu despre speranță pentru că suntem într-o confuzie de sens. Prima și cea mai importantă distincție pe care trebuie s-o faci ca să înțelegi despre ce vorbești este între speranță și optimism.” 14:48 „Ce e interesant aici și ce ne spune asta despre speranță? Ne spune, o dată, că speranța există în mod real în momentul în care este, ca să zic așa, foarte realistă. Până la urmă, Ieremia le spune asta evreilor – «Suntem pierduți» – pentru că el are o evaluare foarte realistă a armatelor. El e profetul lui Dumnezeu, dar are o evaluare foarte realistă a armatelor.” 21:37 „Toate aceste îndemnuri, într-un fel sau altul – «Nu vă fie teamă» –, și în Vechiul Testament, și în Noul Testament, se găsesc în situații foarte concrete. Nu e niciun moment în care vreun personaj filosofează despre teamă: «Teama este acea stare…» Nu există. E o situație concretă, în care oamenii se tem de ceva și vine un mesaj…” 28:29 „El de aceea spune că e dificil un pic să vorbim despre speranță azi, paradoxal, într-o lume în care avem 𝘤𝘰𝘢𝘤𝘩 care ne învață să fim optimiști: «cum să fii optimist în trei pași», «[cum să fii] pozitiv în cinci ședințe la mine pe canapea». Nu. El spune că de asta e dificil să vorbim despre speranță, pentru că se îngemănează într-o asemenea măsură cu credința și cu iubirea, încât e foarte greu să discerni.” 34:50 „Fiind credincios, te expui unui mare pericol, unui risc în acest vis pe care noi îl numim realitate. Și o poți păți, cum a pățit-o și Ieremia, de altfel, pentru că a fi credincios înseamnă să știi… Vezi, noi spunem «cred». Or, când crezi, știi că tot ceea ce vezi tu în 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – un vis numit 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – în realitate e pe dos.” 42:23 „Speranța e foarte dificil de construit. Meritul acestei cărți este că te face să te gândești la asta și, într-un fel, conversația pe care o ai, repet, te limpezește, adică începi să-ți dai și tu seama cam ce înseamnă speranță, ce înseamnă optimism, ce înseamnă pesimism…”
    49m 33s

Din același izvor din care s-au născut Fundația Spandugino și Editura Spandugino, urmând aceleași principii profunde ce își doresc să promoveze un model cultural al calității și responsabilității, Spandugino Podcasts...

mostra más
Din același izvor din care s-au născut Fundația Spandugino și Editura Spandugino, urmând aceleași principii profunde ce își doresc să promoveze un model cultural al calității și responsabilității, Spandugino Podcasts se naște pentru a contribui la misiunea comună pe care Fundația și Editura
Spandugino o servesc, adresându-se într-un format modern, tinerilor și tuturor celor ce își doresc să creeze un viitor mai bun, prin educație.
mostra menos
Contactos
Información

Parece que no tienes ningún episodio activo

Echa un ojo al catálogo de Spreaker para descubrir nuevos contenidos.

Actual

Parece que no tienes ningún episodio en cola

Echa un ojo al catálogo de Spreaker para descubrir nuevos contenidos.

Siguiente

Portada del episodio Portada del episodio

Cuánto silencio hay aquí...

¡Es hora de descubrir nuevos episodios!

Descubre
Tu librería
Busca